Dacă petreci suficient timp în compania fotografilor care folosesc film, conversația ajunge inevitabil să se îndrepte spre dimensiunea negativului. Sigur, 35mm este grozav pentru uz zilnic, iar formatul half-frame cunoaște o revenire uriașă. Dar, în cele din urmă, te lovește pasiunea pentru formatul mediu. Poate începi cu un aparat 645 mic sau un twin lens reflex ușor, dar mai devreme sau mai târziu, începi să te uiți la greii greilor. Vrei negative mari. Negative masive, bogate în detalii, pe care să le pui pe o cutie luminoasă și să te emoționezi.

Când ajungi în acest punct, două aparate legendare ajung de obicei pe radarul tău: Fuji GW690 și Pentax 67. Ambele sunt adevărați titani ai lumii formatului mediu, dar abordează fotografia în moduri complet opuse. Unul este un rangefinder supradimensionat cu obiectiv fix. Celălalt este un aparat reflex cu un singur obiectiv, colosal, care pare că a fost cioplit dintr-un bloc solid de alamă.

Iubesc absolut ambele aparate, dar alegerea între ele depinde de stilul tău de fotografiere, de toleranța ta fizică la greutate și cât de mult urăști (sau iubești) lovitura oglinzii. Hai să analizăm cum se simte de fapt să fotografiezi cu Leica din Texas versus Monstrul.

Fuji GW690: Leica din Texas

Fuji GW690 și-a câștigat porecla „Leica din Texas” dintr-un motiv foarte simplu: arată exact ca un rangefinder clasic de 35mm (precum Leica M3), dar mărit la proporții complet absurde, totul e mai mare în Texas. Când îl scoți prima dată din geantă, oamenii tind să se uite de două ori. Este comic de mare.

Dar, în ciuda volumului său imens, GW690 este surprinzător de ușor de gestionat. Pentru că nu are un mecanism masiv de oglindă sau un montaj greu pentru obiective interschimbabile, nu este complet obositor de purtat. Se simte puțin gol pe interior pentru dimensiunea sa, în mare parte într-un mod bun.

Acest aparat fotografiază pe un negativ de 6x9 centimetri. Este pur și simplu masiv. Are același raport de aspect 2:3 ca filmul de 35mm, doar mărit la proporții gigantice. Deoarece cadrele sunt atât de lungi, obții doar opt cadre pe un film standard de 120. Opt cadre. Trebuie să încetinești și să fii conștient când apeși pe declanșator.

Vorbind despre declanșator, GW690 folosește un obturator mecanic cu lamele încorporat direct în obiectiv. Obiectivul în sine — de obicei un Fujinon fix 90mm f/3.5 — este atașat permanent de corp. Este fenomenal de clar, redând detalii în peisaje sau arhitectură care rivalizează cu senzorii digitali moderni când este scanat corect. Pentru că folosește un obturator cu lamele, apăsarea butonului produce un „clic” silențios și politicos. Nu există vibrații. Poți ține acest aparat uriaș în mână la viteze de declanșare surprinzător de lente, făcându-l un companion uimitor (deși voluminos) pentru călătorii și fotografie de stradă.

Focalizarea se face printr-un patch rangefinder în vizorul optic. Este complet mecanic — nu necesită baterii, nu are un fotometru încorporat. Ești doar tu, fotometrul tău extern light meter și o cutie mecanică mare proiectată să facă un singur lucru perfect.

Pentax 67: Monstrul

Dacă Fuji este un rangefinder supradimensionat, Pentax 67 este un K1000 supradimensionat. Este un aparat reflex cu un singur obiectiv (SLR) tradițional, doar că mărit la dimensiunea unui bloc de beton. Și spre deosebire de Fuji, se simte exact la fel de greu cum arată. Ridicarea unui Pentax 67 cu un obiectiv montat este un adevărat antrenament pentru biceps.

Pentax fotografiază pe un negativ de 6x7 centimetri. Acest raport de aspect este puțin mai pătrat decât 6x9 al lui Fuji, traducându-se frumos în dimensiuni standard de print 8x10, cu aproape niciun decupaj. Deoarece negativele sunt puțin mai mici, obții zece cadre pe un film de 120 în loc de opt.

Adevărata magie a Pentax 67 constă în designul său SLR și în incredibila gamă de obiective interschimbabile. Când te uiți prin prisma masivă a Pentax, vezi exact ceea ce vede obiectivul. Poți previzualiza exact cum va arăta adâncimea câmpului, făcându-l un vis absolut pentru fotografii de portret.

Și trebuie să vorbim despre sticlă. Sistemul Pentax 67 are obiective absolut ridicole, având în frunte legendarul 105mm f/2.4. Fotografierea cu acest obiectiv deschis complet pe un negativ 6x7 creează un aspect aproape imposibil de replicat. Subiectul este extrem de clar, în timp ce fundalul se topește într-o estompare cremoasă, tridimensională. Este uluitor.

Totuși, designul SLR vine cu un dezavantaj uriaș: oglinda. Pentru că oglinda din aparat este atât de mare, ridicarea ei când faci o fotografie provoacă o vibrație masivă. „Lovitura oglinzii” pe Pentax 67 este faimoasă. Sunetul declanșatorului seamănă cu o ușă de mașină care se trântește. Din cauza acestui recul, fotografierea cu Pentax din mână la viteze lente de declanșare (ca 1/30 sau 1/60) poate duce la fotografii neclare din cauza tremurului aparatului. Pentru lucrări critice de peisaj, vei avea nevoie de un trepied foarte solid și de funcția de blocare a oglinzii.

Față în față: Care se potrivește stilului tău?

Alegerea între aceste două se reduce la a înțelege ce te frustrează mai mult: să ghicești compoziția sau să cari o cărămidă foarte grea toată ziua.

Portabilitate și călătorii: Fuji câștigă aici fără dubii. Da, este voluminos, dar greutatea mai mică și lipsa loviturii oglinzii îl fac un aparat fantastic de purtat. Am mers pe jos cu un GW690 și, deși ocupă mult spațiu în geantă, nu-mi lasă gâtul să țipe de durere. Pe de altă parte, Pentax este un aparat de studio și pentru plimbări scurte pentru majoritatea oamenilor. Cel mai bine se simte montat pe trepied.

Portrete vs. Peisaje: Dacă fotografiezi portrete, vrei cadre de jumătate de corp, să te apropii de fețele oamenilor și să te obsedezi după bokeh, Pentax 67 este alegerea evidentă. Vizualizarea prin obiectiv și acel obiectiv rapid 105mm f/2.4 îl fac o mașinărie de portrete. Obiectivul fix f/3.5 al lui Fuji este grozav, dar compunerea cu rangefinder înseamnă că nu poți să te apropii foarte mult și nu vei vedea exact cât de neclar va fi fundalul. Dar pentru peisaje? Claritatea incredibilă de la margine la margine a obiectivului 90mm de la Fuji și obturatorul cu lamele fără vibrații îl fac cel mai bun prieten al fotografilor de peisaj.

Experiența fotografierii: Fuji impune simplitate. Obiectiv fix, complet mecanic, opt cadre, fără baterie. Este un exercițiu pur de fotografie. Pentax oferă flexibilitate. Poți schimba vizorul (la nivelul taliei sau prismă), schimba obiective de la unghi larg la teleobiective masive și construi un întreg sistem în jurul lui.

Verdictul final

Nu poți da greș cu niciunul dintre ele. Ambele sunt realizări de vârf în ingineria aparatelor foto pe film.

Dacă iubești procesul de focalizare cu rangefinder, preferi echipamentul simplificat și vrei cel mai mare negativ posibil pe care să-l poți purta ușor într-o excursie, caută un Fuji GW690. Dar dacă urmărești acel aspect specific, frumos izolat al portretului, nu te deranjează să cari o bucată grea de alamă și iubești sunetul mecanic visceral al unui SLR uriaș, atunci ai nevoie de Pentax 67 în viața ta.

Ambele aceste bestii legendare de format mediu trec frecvent prin magazinul nostru, iar pentru că niciunul nu are fotometru încorporat în care să ai încredere, vei dori să iei și un fotometru bun. Poți verifica stocul nostru curent pentru un Fuji GW690 sau să vezi dacă avem în stoc puternicul Pentax 67. Ah, și dacă alegi Pentax, fă-ți un mare favor gâtului și ia o curea de camera lată și rezistentă — crede-mă, o să-ți fie necesară.