Îmi amintesc clar că, acum câțiva ani, mă uitam la catalogul meu foto și mă simțeam complet blocat. Aveam regula treimilor bine întipărită în minte, în sfârșit înțelegeam cum să echilibrez triunghiul expunerii în modul manual, iar focalizarea mea era, în general, extrem de precisă. Dar, dintr-un motiv oarecare, fotografiile mele încă păreau puțin plate. Nu aveau acel sentiment cinematic, vibrant, de care eram obsedat în cărțile și zine-urile mele foto preferate.

Apoi, un prieten de-al meu, care fotografiază în principal pe film pentru filme, mi-a pus o întrebare foarte simplă: „Te gândești la roata culorilor înainte să apeși pe declanșator?”

Sincer? Nu mă gândeam. Reacționam pur și simplu la ceea ce era în fața mea. Dacă cineva mergea pe stradă arătând cool, făceam fotografia. Dacă era o mașină vintage interesantă parcată la un diner, apăsam pe declanșator. Nu acordam nicio atenție culorilor care interacționau în cadrul imaginii. Odată ce am început să aplic puțină teorie de bază a culorilor în fotografia mea, munca mea s-a transformat complet. A fost ca și cum aș fi descoperit un cod de cheat. Nu trebuie să fii un pictor legendar sau să ai o diplomă în artă ca să faci asta bine. Permite-mi să-ți explic cum înțeleg eu acest concept.

Ce este de fapt teoria culorilor? (Nu te panica)

Ori de câte ori cineva spunea „teoria culorilor”, creierul meu se deconecta imediat. Părea mult prea academic pentru cineva care doar voia să se plimbe cu o cameră pe film veche și să facă portrete de stradă. Dar, în esență, teoria culorilor este pur și simplu studiul modului în care culorile interacționează, contrastează și armonizează între ele.

Toți știm roata culorilor de la orele de artă din școala primară. Ai culorile primare — roșu, albastru și galben. Le amesteci și obții culorile secundare, cum ar fi verde, portocaliu și mov. Le amesteci pe acestea și obții culorile terțiare. Roata culorilor este doar o reprezentare vizuală a modului în care aceste nuanțe se așază una lângă alta. Magia se întâmplă când înțelegi care părți ale acestei roți sunt prietene și care părți se luptă pentru atenție.

Culorile complementare: cea mai simplă metodă de a face imaginile să iasă în evidență

Dacă reții un singur lucru din acest articol, să fie acesta: culorile complementare. Acestea sunt culorile care se află exact una în fața celeilalte pe roata culorilor. Pentru că sunt opuse complete, plasarea lor una lângă cealaltă creează cel mai puternic contrast posibil. Ele se fac să pară mai luminoase și mai intense una pe cealaltă.

Cele trei perechi mari pe care trebuie să le urmărești sunt roșu și verde, albastru și portocaliu, și galben și mov.

Te-ai întrebat vreodată de ce fiecare mare film de acțiune de la Hollywood pare să fie scăldat în portocaliu și teal? Aceasta este teoria culorilor complementare în acțiune. Tonurile pielii umane se încadrează natural în categoria caldă, portocalie. Dacă vrei ca subiectul tău să iasă absolut în evidență pe ecran, îl plasezi pe un fundal rece, albastru închis sau teal. În termeni practici, gândește-te la un portret făcut unui prieten în ora de aur (lumină portocalie) cu oceanul adânc albastru în spate. Camera ta va adora asta.

Un alt clasic este roșu și verde. Îmi place să caut asta în lumea reală. Dacă văd o pădure verde luxuriantă, îmi încrucișez degetele să văd că subiectul meu poartă o căciulă roșie cireș sau o jachetă roșie aprinsă. Contrastul este instantaneu și atrage privirea exact acolo unde vrei. Este natural plăcut ochilor umani.

Culorile analogice: crearea unei atmosfere

În timp ce culorile complementare sunt despre contrast și evidențierea subiectului, culorile analogice sunt despre armonie. Culorile analogice sunt trei culori care stau una lângă cealaltă pe roata culorilor. Gândește-te la roșu, portocaliu și galben. Sau albastru, teal și verde.

Când umpli cadrul cu culori analogice, fotografia se simte imediat coerentă, atmosferică și deliberată. Nu șochezi privitorul cu un contrast intens; îl atragi într-o anumită atmosferă.

Fotografia de toamnă este practic exemplul perfect pentru culorile analogice. Când încadrezi o cabană veche înconjurată de frunze galbene, portocalii și roșu închis, imaginea se simte incredibil de caldă și confortabilă. Dacă ești afară devreme dimineața, înainte să răsară soarele, să faci fotografie de stradă într-o zi cu ceață, te vei confrunta cu albastru, cyan și verde rece. Aceasta creează o atmosferă liniștită, uneori singuratică, dar incredibil de frumoasă.

Monocromatic: mai mult decât alb și negru

Când majoritatea fotografilor aud „monocrom”, se gândesc imediat la film alb-negru. Dar în teoria culorilor, monocromatic înseamnă pur și simplu să iei o singură culoare de bază și să explorezi diferite nuanțe, tonuri și tente ale acesteia în aceeași imagine.

Imaginează-ți un portret făcut în fața unui zid de cărămidă, unde subiectul poartă un pulover burgundy și ține o umbrelă roșie aprinsă. Folosești diferite variații ale culorii roșii și le suprapui. Imaginile monocromatice sunt surprinzător de greu de realizat în natură, dar când dai peste una sau îți iei timp să o stilizezi, arată ca și cum ar aparține unui magazin editorial de top.

Cum să începi să folosești asta la următoarea ta plimbare foto

Nu poți controla întotdeauna lumea din jurul tău, mai ales dacă fotografiezi mult stradă, documentar sau lifestyle. Dar poți controla ce cauți și cum încadrezi fotografiile.

• Privește mai întâi fundalul: Înainte să ridic camera la ochi, mă uit la cele mai mari blocuri de culoare din mediu. Dacă găsesc un perete galben mare, frumos texturat, stau pur și simplu acolo și aștept. Aștept până trece cineva cu o jachetă albastră sau mov. Necesită răbdare, dar rezultatul merită întotdeauna.
• Comunică cu subiecții tăi: Dacă planific o ședință foto cu un prieten, întotdeauna îl întreb ce intenționează să poarte. Dacă fotografiem într-un câmp verde deschis, îi sugerez ușor să evite să poarte verde ca să nu se camufleze.
• Fotografiază cu lumina: Amintește-ți că momentul zilei acționează ca un filtru uriaș de culoare peste tot. Ora de aur împinge agresiv galbenul și portocaliul în scenă, în timp ce ora albastră (imediat după apus) acoperă totul cu un cyan rece și atmosferic.

Cum influențează echipamentul redarea culorilor

Nu putem vorbi despre culoare fără să vorbim despre echipament. Unul dintre principalele motive pentru care m-am îndrăgostit de camerele vintage și de obiectivele mai vechi manuale este modul în care redau culoarea. Obiectivele digitale moderne sunt incredibil de clare, dar pot fi puțin clinice. Reproduc culorile perfect, ceea ce, ironic, poate părea lipsit de suflet.

Obiectivele manuale mai vechi din anii ’70 și ’80 au straturi chimice unice pe sticlă care schimbă natural culorile. Unele obiective vechi Minolta redau culori incredibil de calde, oferind totul o nuanță ușor nostalgică, aurie. Sticla veche Canon FD tinde să aibă un contrast minunat care face ca roșul și verdele să cânte frumos pe film sau adaptate pe un senzor digital. Practic, încorporezi un profil de culoare direct în sticla cu care fotografiezi.

Dacă vrei să începi să experimentezi modul în care camera ta gestionează culoarea nativ, înlocuirea unui obiectiv modern, clinic, cu o piesă clasică de sticlă este cea mai bună metodă. Nu trebuie să cheltuiești o avere. Avem întotdeauna o rotație frumoasă de echipamente analogice gata pentru o a doua viață. Îți recomand cu căldură să arunci o privire la câteva obiective clasice Minolta sau să iei niște filtre pentru obiective pentru a experimenta încălzirea și răcirea scenelor pe loc. Sticla fizică gestionează lumina diferit față de un cursor dintr-un program de editare.

Începe să acorzi atenție culorilor care domină în vizorul tău. Caută acele perechi complementare satisfăcătoare, descoperă scene armonioase analogice și distrează-te. Odată ce îți antrenezi creierul să vadă roata culorilor în natură, fotografia ta nu va mai arăta niciodată la fel, iar imaginile tale vor avea acel impact deliberat și puternic pe care îl căutai.