Dacă ai încercat vreodată să faci poze cu o cameră pe film la un concert într-un subsol întunecat, într-un club plin sau la un concert indie unde persoana care se ocupă de lumini pare complet adormită, știi deja cât de dificil poate fi. Încarci un film nou de 400 ISO, îți îndrepți camera spre scenă, verifici fotometrul și inima îți cade. Arată ceva de genul 1/15 secunde la f/2.8.

Decât dacă solistul este lipit de microfon și stă perfect nemișcat, 1/15 secunde îți va da doar o imagine neclară, inutilizabilă. Muzica live este rapidă, haotică și total imprevizibilă. Ai nevoie de viteze mai mari ale obturatorului pentru a îngheța acea energie. Dar cum obții viteze mai mari când nu ai suficientă lumină și filmul tău este limitat la ISO 400?

Minți camera. Împingi filmul.

Împingerea filmului, mai ales a filmului negativ alb-negru, este practic un ritual pentru fotografii de concerte. Exact așa au fost realizate acele fotografii iconice, dure și pline de impact din punk rock-ul anilor ’70 și ’80. Astăzi, vreau să-ți explic exact ce înseamnă împingerea, cum să-ți setezi camera pentru asta și cum să faci măsurători în condiții dificile, ca să te întorci acasă cu fotografii de concert pe care chiar vrei să le printezi.

Ce este exact împingerea filmului?

Pe scurt, împingerea filmului este un proces în doi pași: subexpunerea filmului în cameră și apoi supradezvoltarea lui în chimie pentru a compensa lipsa de lumină.

Să zicem că ai un film standard Kodak Tri-X sau Ilford HP5. Ambele sunt cotate la ISO 400 din fabrică. Dacă pui filmul în cameră, dar schimbi setarea ISO a camerei la 1600, camera ta va crede că ai încărcat un film foarte sensibil, de 1600 ISO. Pentru că camera crede că filmul este mult mai sensibil decât este în realitate, îți va permite să fotografiezi cu viteze mai mari ale obturatorului.

Dar există un dezavantaj: pentru că ai fotografiat un film de 400 ISO ca și cum ar fi fost de 1600, fiecare cadru este subexpus cu două trepte întregi. Dacă îl dezvolți normal, vei obține doar o bandă de plastic aproape transparentă. Ca să repari asta, trebuie să lași filmul în chimicalele de developare mult mai mult timp decât de obicei. Acest timp suplimentar forțează chimicalele să lucreze mai intens, construind densitatea imaginii pe negativ pentru a compensa expunerea prea întunecată.

De ce iubim estetica filmului împins

Te întrebi poate: supradezvoltarea repară perfect imaginea? Sincer, nu. Și tocmai de aceea ne place atât de mult.

Filmului nu îi place să se comporte liniar când îl împingi. Când subexpui sever și supradevelopezi, părțile luminoase ale imaginii (zonele luminoase) se dezvoltă mult mai rapid decât părțile întunecate (umbră). De multe ori, cele mai întunecate zone ale locației nu au suficientă informație de lumină înregistrată, indiferent cât timp stau în developator.

Rezultatul este o schimbare estetică incredibilă. Contrastul explodează. Zonele luminoase, cum ar fi luminile puternice de pe scenă reflectate pe o chitară, devin groase și pline de impact. Umbrele se prăbușesc complet în negri intensi, ascunzând toate cablurile și cutiile de tobe din fundal. În plus, granulația filmului devine mare și pronunțată. Creează o atmosferă care pare dezordonată, sinceră și complet vie. Arată exact așa cum sună muzica rock live.

Cum să faci asta: pas cu pas

Ești gata să încerci la următorul concert? Iată procesul real pentru a reuși fără să strici un film.

Pasul 1: Setează ISO-ul

Când intri în locație, încarcă filmul standard de 400 ISO. Îți recomand cu tărie să folosești alb-negru pentru asta — filmul color poate fi împins, dar adesea apar schimbări neplăcute de culoare și umbre tulburi. Alb-negru suportă împingerea ca un campion.

Înainte să faci o singură fotografie, schimbă manual setarea ISO a camerei la 1600 (împingere cu două trepte) sau chiar 3200 (împingere cu trei trepte). Dacă folosești o cameră veche complet manuală, asta e tot ce trebuie să faci. Doar folosește fotometrul intern (sau un fotometru portabil) setat la 1600.

Dacă folosești un SLR automat sau un aparat point-and-shoot din anii ’90 care citește automat codul DX de pe caseta filmului, ai o mică problemă. Camera va citi automat caseta ca fiind 400 ISO. Trebuie fie să folosești compensarea expunerii a camerei și să o setezi la "-2" (ceea ce subexpune totul cu două trepte, obținând același efect), fie să cumperi online niște stickere cu cod DX pe care să le lipești peste casetă pentru a păcăli camera să citească 1600.

Pasul 2: Măsurarea în haos

Aici greșesc majoritatea începătorilor. Iluminatul la concerte este extrem de dificil. De obicei, ai un artist scăldat într-un spot puternic și dur, în fața unui cortin negru ca smoala.

Dacă faci o măsurătoare largă, medie, a întregii scene, fotometrul tău se va încurca din cauza spațiului negru din fundal. Va încerca să lumineze întunericul, spunându-ți să folosești o viteză lentă a obturatorului. Dacă îl asculți, fața solistului va fi complet arsă și albă.

În schimb, trebuie să expui pentru zonele luminoase. Dacă camera ta are un fotometru spot, folosește-l pe cea mai luminoasă parte a subiectului, de obicei fața solistului. Lasă fundalul să rămână complet întunecat. Dacă folosești un fotometru cu greutate centrală, încearcă să te apropii de scenă, să umpli cadrul cu subiectul luminat puternic, să blochezi expunerea acolo, apoi să te dai înapoi pentru a reîncadra. Când împingi filmul, acceptăm pe deplin acele umbre adânci și dense, așa că nu te stresa dacă fundalul nu este perfect măsurat.

Pasul 3: Spune-i laboratorului!

Aceasta este esențial. După ce termini de fotografiat și dai filmul înapoi în casetă, trebuie să scrii clar și răspicat ceva de genul "PUSH TO 1600" sau "+2 STOPS" pe casetă cu un marker. Dacă trimiți filmul la un laborator profesionist, scrie asta pe casetă și bifează opțiunea de procesare push pe formularul lor de comandă.

Dacă uiți să le spui, îl vor procesa normal la chimia de 400 ISO și toate fotografiile tale vor fi distruse, fiind teribil de subexpuse. Comunicarea cu laboratorul este totul. Aproape toate laboratoarele bune oferă împingerea filmului, iar multe procesează până la două trepte fără costuri suplimentare.

Cele mai bune filme pentru împingerea la concerte

Nu toate filmele sunt la fel când vine vorba de viața trăită în viteza mare. Emulsiile tradiționale alb-negru sunt cele mai potrivite. Unele filme moderne cu granulație T arată ciudat când sunt împinse puternic, dar clasicele excelează.

• Ilford HP5 Plus (ISO 400): Regele incontestabil al filmului împins. Este incredibil de ieftin, iertător și îl poți împinge ușor până la 1600, sau chiar până la 3200 dacă nu te deranjează granulația masivă. Păstrează mai multe detalii în umbre decât majoritatea celorlalte filme când este împins.
• Kodak Tri-X (ISO 400): Filmul legendar de rock-and-roll. Împingerea Tri-X la 1600 îți oferă negri absolut puri și un contrast glorios, crocant. Are un caracter inconfundabil.

Echipamentul potrivit pentru pit

Împingerea filmului îți oferă o viteză mai mare a obturatorului, dar ai nevoie totuși de un obiectiv care să lase să intre cât mai multă lumină. Vrei să lași acasă zoom-urile kit f/3.5. Punctul ideal pentru fotografia de concert este să folosești obiective prime rapide, ideal deschise la f/1.4 sau f/1.8. Un clasic 50mm f/1.4 este de obicei perfect pentru fotografii din primul rând, oferindu-ți o izolare excelentă a artistului în timp ce te bucuri de luminile scenei.

Dacă vrei să-ți completezi kitul pentru muzică live, te ajutăm noi. Răsfoiește selecția noastră atent aleasă de camere SLR clasice cu controale complet manuale, perfecte pentru împingerea filmului. Le poți asocia cu obiective rapide de 50mm extrem de clare pentru avantajul necesar în lumină scăzută. Adaugă o bretea bună pentru cameră, încarcă HP5 și ești gata de spectacol.

Fotografia de concert poate părea intimidantă când fotografiezi analog, dar odată ce te obișnuiești să-ți setezi filmul la 1600 și să îmbrățișezi aspectul cu contrast puternic, nu vei mai vrea să fotografiezi digital sub luminile scenei. Acceptă granulația puternică, bucură-te de umbrele adânci și surprinde energia din încăpere.